Cătălin Predoiu: Probațiunea a fost „Cenușăreasa” agendei Justiției. Această eroare trebuie corectată

Cătălin Predoiu: Probațiunea a fost „Cenușăreasa agendei Justiției. Această eroare trebuie corectată
Publicat: 20/12/2019, 09:50

„Probațiunea a fost „Cenușăreasa” agendei Justiției multă vreme și această eroare de strategie trebuie corectată. Probațiunea ajuta la reinserția persoanelor care au fost eliberate din detenție și contribuie prin aceasta la creșterea siguranței cetățenilor. O luăm aproape de la zero în reconstrucția sistemului de probațiune. De la completarea schemelor de personal și asigurarea de sedii”, a spus minstrul Justiției la la reuniunea Consiliului Consultativ al Direcției Naționale de Probațiune, organizat în perioada 19-20 decembrie.

Cătălin Predoiu a anunțat cu această ocazie că va cere, prin Asociația Orașelor și Municipiilor, sprijinul primarilor pentru a identifica spații în care să fie organizate sedii ale serviciilor de probațiune din județe.

Discuții în acest sens vor fi și cu miniștrii Apărării și Internelor.

„E sigur că peste noapte nu se pot rezolva lucrurile, dar începem un drum cu obiective pe termen scurt și lung. În perspectivă, intenția este să cooptăm specialiștii de probațiune în grupurile de lucru care vor lucra la refacerea Codurilor penale. Am încurajat serviciile de probațiune să dezvolte comunicarea în cadrul comunităților locale, pentru ca, treptat, atât autoritățile locale, cât și comunitățile să conștientizeze avantajele pe care sistemul de probațiune le aduce societății și cetățenilor. E un drum lung în față, dificil din cauza constrângerilor bugetare, dar nu exista alternativă”, a subliniat ministrul Justiției.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi turiști au fost șocați de nota de plată de 811 euro pentru 2 băuturi,...
Caz rarisim! El este elevul care a luat cea mai mică notă din România, la...
FOTO. Face avere din imaginile cu ea dezbrăcată, iar acum a câștigat un concurs de...
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Un bărbat care își căuta soția dispărută de-acasă a descoperit că aceasta fusese înghițită cu...
Ilie Năstase s-a despărțit de Ioana: 'Durere mare…'. A plecat singur în Cehia, cu lacrimi...
Secretul longevității celui mai VÂRSTNIC fotbalist din lume. Ce mănâncă Kazuyoshi Miura și ce stil...
Câştigurile fabuloase cu care sunt ademeniţi românii cu ajutorul AI. Ce profit i s-a oferit...
„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a...
Magistrații au condamnat-o definitiv pe Loredana Atănăsoaie, tânăra care și-a ucis cea mai bună prietenă...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
ABANDONATE într-o mină! Peste 50 de mașini clasice VOLKSWAGEN au fost date uitării - VIDEO
Scandalul după golul Turciei la Euro ia amploare. Ambasadorul turc a fost convocat de germani....
FRUMUSEȚEA nu aduce FERICIRE. Ce se întâmplă cu oamenii care ARATĂ prea BINE?
Decizie pentru românii cu permis de conducere. Statul schimbă legea. Se întâmplă chiar a doua...
O altă veste a căzut ca un trăsnet. Șoferii din România se vor înfuria
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, despre boala cumplită cu care mama lui s-a confruntat. Ce spune antrenorul despre...
Victor Vrînceanu, dezvăluiri cutremurătoare la adresa Andreei Antonescu: ”Mă trezesc că o persoană străină stă...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, de ce ai copiat la tema asta?
Istoria modei, modificată pentru totdeauna de invenția acelor din os de acum 40.000 de ani
×